Credința care duce la credință

Distribuie:

45,00 lei

100 in stock

  • Livrare GRATUITĂ la comenzi peste 500Lei
  • Livrare RAPIDĂ
SKU: 9786068247373 Category:

Aceasta este o poveste adevărată despre vieți schimbate. O poveste despre modul în care Dumnezeu a țesut, cu mâna Sa, în broderia vieții, firele harului Său, pentru slava și gloria Lui. Aceasta este mărturia unei familii care, în momente grele din viață, și-a pus încrederea în Dumnezeul Atotputernic. Este povestea unor oameni care L-au întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu și cu El au biruit în încercări greu de imaginat. Este o relatare despre vindecarea unor inimi sfâșiate, despre mântuirea prin credința ce aduce nădejde și despre despărțirea de pământ prin moartea care duce la viața veșnică. Este povestea despre credincioșia Dumnezeului Atotputernic, Cel care face ca toate lucrurile, împreună, să lucreze spre binele celor ce Îl iubesc pe El, al celor care sunt chemați după planul Său.

Elizabeth (Libby) Grunick a predat la Percept Bible Study peste douăzeci și trei de ani. A lucrat în bordul de coordonare al femeilor, s-a ocupat de studiu biblic și a fost implicată în diferite misiuni. A călătorit și a locuit în Europa mai mulți ani, atât în timpul activității soțului ei în armată, cât și după pensionare. Libby și Gary, soțul ei, de profesie avocat, locuiesc în Missouri, iar fiica lor, Ann Marie, a plecat la Domnul.

Autor

Elizabeth Grunick

Nr. pagini

400

Anul publicarii

2014

Cod produs 9786068247373

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Credința care duce la credință”

Your email address will not be published. Required fields are marked *